Reuniunea Rețelei riscuri fraudă, București,14 noiembrie 2024

În data de 14 noiembrie a.c., a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei riscuri fraudă.
<În cadrul întâlnirii, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a prezentat raportul OLAF „Fraudă și nereguli pe domenii ale politicii de coeziune”. Au fost prezentate rezultatele și concluziile evaluării riscurilor de fraudă la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale iar reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au făcut o informare referitoare la ARACHNE, instrumentul informatic integrat al Comisiei Europeane. La finalul discuțiilor a fost definitivat inventarul de tematici al Rețelei.

Rețeaua riscuri fraudă a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.

 

Sari la conținut