Reuniunea Rețelei art. 325 TFUE, București, 18 noiembrie 2024

În data de 18 noiembrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei art.325 TFUE. În cadrul întâlnirii, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a prezentat baza de date Anti-Fraud Information System (AFIS), iar Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate  (ANABI) a susținut o prezentare a Sistemului Informatic Național de Evidență a Creanțelor provenite din Infracțiuni (ROARMIS).

Au mai fost abordate subiecte precum cazuistica relevantă pentru colecția de spețe, care urmează a fi elaborată și diseminată pentru îndeplinirea măsurii nr. 1.1.6 din „Planul de acțiune al SNLAF”, dar și eventualele propuneri de modificare/completare a OUG nr. 66/2011 și OUG nr. 70/2022.

Rețeaua art. 325 TFUE a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.

Sari la conținut