Participarea șefului DLAF la conferința de deschidere a proiectului “Instruire orizontală pentru personalul din sistemul de coordonare, gestionare și control” București, 30 iunie 2025
Șeful Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, secretarul de stat Bogdan-Ionuț DINȚOI, participă în data de 30 iunie la conferința de deschidere a proiectului “Instruire orizontală pentru personalul din sistemul de coordonare, gestionare și control” organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Evenimentul reunește reprezentanți ai administrației publice centrale și urmărește dezvoltarea competențelor personalului din sistemul de coordonare, gestionare și control, în vederea gestionării și implementării proiectelor cu finanțare europeană în condiții de eficiență.
Proiectul, din care face parte și conferința de deschidere, este organizat în patru module de formare, structurate pe diferite tematici în domeniu și este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+).


