Participarea DLAF la reuniunile Comitetului consultativ pentru coordonarea prevenirii fraudei – COCOLAF, 12-13 decembrie 2022

Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF participă, în perioada 12-13 decembrie 2022, la reuniunile Comitetului consultativ pentru coordonarea prevenirii fraudei – COCOLAF. Evenimentul se desfășoară în format on-line.

Reuniunile sunt organizate în trei părți astfel:
– în prima zi are loc reuniunea plenară a Comitetului Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă (COCOLAF), în cadrul căreia sunt abordate următoarele subiecte: prezentarea celui de-al 33-lea raport anual privind protecția intereselor financiare ale UE – 2021; cooperarea operațională a OLAF cu EPPO;
– în prima parte a celei de-a doua zile, se desfășoară reuniunea grupului de raportare și analiză a COCOLAF unde se pun în discuție: aprobarea procesului-verbal al ședinței grupului cu privire la neregulile frauduloase și a altor tipuri de nereguli; prezentarea raportului PIF pe anul 2022; are loc raportarea neregulilor pentru Politica Agricolă Comună (PAC) și Fondul european de ajustare la globalizare (EFG);
– cea de-a doua parte a primei zile continuă cu reuniunea grupului de prevenire a fraudei – COCOLAF cu următoarea ordine de zi: dezvoltarea instrumentelor informatice antifraudă pentru Mecanismul de redresare și reziliență – Experiența statelor membre; programul antifraudă al Uniunii Europene – programul de lucru pentru anul 2023; Metodologia privind raportarea cazurilor de suspiciune de fraudă către EPPO și Metodologia privind tipologiile de infracțiuni care pot cauza prejudicii intereselor financiare ale UE.

Datorită rolului său de instituție de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și de Serviciu de Coordonare a Luptei Antifraudă în România (Anti-Fraud Coordination Service – AFCOS), DLAF participă în mod regulat la reuniunile COCOLAF și ale grupurilor sale de lucru.

Sari la conținut