Participarea DLAF la Conferința de lansare a Instrumentului de Asistență Tehnică (TSI), 12 mai 2023

Un reprezentant al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF participă, în data 12 mai, la Conferința de lansare a Instrumentului de Asistență Tehnică (TSI), organizată on-line de The Directorate-General for Structural Reform Support (DG REFORM). Conferința, care reunește reprezentanți la nivel înalt ai Comisiei Europene, ai altor instituții UE și internaționale, dar și ai Statelor Membre, deschide, astfel, în mod oficial, Apelul de proiecte 2024 al TSI. Participanții pot afla cu această ocazie care este lista proiectelor importante pe care Comisia Europeană o propune Statelor Membre pentru sprijin.

Sari la conținut