Comunicate privind activitatea rețelelor în cadrul Straegiei Naționale de Luptă Antifraudă pentru anul 2024
Comunicate privind activitatea rețelelor în cadrul Straegiei Naționale de Luptă Antifraudă pentru anul 2024
Întâlnirea membrilor „Rețelei art. 325 TFUE” – SNLAF 2023-2027, București, 16 decembrie 2024
În data de 16 decembrie a.c., a avut loc, în format videoconferință, reuniunea membrilor „Rețelei art. 325 TFUE”.
În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte privind raportarea măsurilor naționale antifraudă către OLAF – Raportul anual al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei pentru anul 2024; a avut loc informarea participanților cu privire la documentul OLAF „Dezvoltarea instrumentelor informatice antifraudă pentru Mecanismul de redresare și reziliență – experiența statelor membre”, actualizat în 2024 și au fost centralizate propunerile de modificare/completare a OUG nr. 66/2011 și OUG nr. 70/2022 comunicate de membrii Rețelei SNLAF.
„Rețeaua art. 325 TFUE” a fost constituită în cadrul Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF) din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește conform Planului de acțiune al SNLAF pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea Rețelei de comunicare antifraudă SNLAF, București, 12 decembrie 2024
În data de 12 decembrie, a avut loc, în format hibrid, reuniunea Rețelei de comunicare antifraudă SNLAF.
În cadrul întâlnirii, sub coordonarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, reprezentanții instituțiilor care fac parte din Rețeaua de comunicare antifraudă SNLAF au discutat despre modalitatea creării planului anual coordonat de comunicare pentru anul 2025. Acesta are la bază un document strategic de comunicare, adoptat la finalul lunii noiembrie, de către Rețeaua de comunicare antifraudă SNLAF. Atât documentul strategic, cât și planul anual coordonat au menirea de a implementa acțiuni de comunicare la nivelul entităților partenere, care vizează informarea corectă și obiectivă a publicului cu privire la riscurile de fraudă și la măsurile de prevenire.
Rețeaua de comunicare antifraudă SNLAF a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea Rețelei formare profesională antifraudă, București, 3 decembrie 2024
În data de 3 decembrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei formare profesională antifraudă.
În cadrul întâlnirii, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a prezentat chestionarele de analiză a nevoilor de formare profesională antifraudă la nivelul entităților partenere și s-au stabilit programul și etapele elaborării „Planului de formare profesională antifraudă la nivel national”, pentru anul 2025.
Rețeaua formare profesională antifraudă a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea Rețelei art. 325 TFUE, București, 18 noiembrie 2024
În data de 18 noiembrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei art.325 TFUE. În cadrul întâlnirii, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a prezentat baza de date Anti-Fraud Information System (AFIS), iar Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a susținut o prezentare a Sistemului Informatic Național de Evidență a Creanțelor provenite din Infracțiuni (ROARMIS).
Au mai fost abordate subiecte precum cazuistica relevantă pentru colecția de spețe, care urmează a fi elaborată și diseminată pentru îndeplinirea măsurii nr. 1.1.6 din „Planul de acțiune al SNLAF”, dar și eventualele propuneri de modificare/completare a OUG nr. 66/2011 și OUG nr. 70/2022.
Rețeaua art. 325 TFUE a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea Rețelei riscuri fraudă, București, 14 noiembrie 2024
În data de 14 noiembrie a.c., a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei de riscuri fraudă.
În cadrul întâlnirii, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a prezentat raportul OLAF „Fraudă și nereguli pe domenii ale politicii de coeziune”. Au fost prezentate rezultatele și concluziile evaluării riscurilor de fraudă la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale iar reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au făcut o informare referitoare la ARACHNE, instrumentul informatic integrat al Comisiei Europeane. La finalul discuțiilor a fost definitivat inventarul de tematici al Rețelei.
Rețeaua riscuri fraudă a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea Rețelei de raportare a neregulilor – CFM, București, 7 noiembrie 2024
În data de 7 noiembrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea Rețelei de raportare a neregulilor – CFM. În cadrul întâlnirii, au fost abordate următoarele tematici: informare privind publicarea Raportului anual al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei 2023 (Raportul PIF 2023); cadrul juridic în contextul CFM 2021-2027 privind obligațiile de raportare; AFIS-IMS – prezentarea sistemului de management al neregulilor și schimb de bune practici între membri rețelei – provocări întâlnite în activitatea de raportare; pregătirea următoarei reuniuni: inventar al subiectelor/tematicilor/acțiunilor și prioritizarea acestora.
Rețeaua de raportare a neregulilor – CFM a fost constituită în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Aceasta este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Reuniunea grupului de lucru Recuperare creanțe, București, 1 noiembrie 2024
În data de 1 noiembrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea grupului de lucru Recuperare creanțe.
Coordonatorul grupului a prezentat, în contextul auditului realizat de Curtea Europeană de Conturi, principalele concluzii ale raportului special ECA – Sistemele Comisiei de recuperare a cheltuielilor neconforme ale UE și a subliniat necesitatea cooperării interinstituționale, în vederea recuperării cât mai eficiente a creanțelor provenite atât din nereguli, cât și din fraude, în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Astfel, a solicitat membrilor grupului de lucru prezentarea de probleme și provocări pe care le au, în acest domeniu, pentru a putea stabili subiecte ce urmează a intra în dezbatere în anul 2025. De asemenea, un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – ANABI a prezentat competențele legale ale instituției, precizând modul de operare în procesul de recuperare a activelor sechestrate în cadrul procedurilor penale și a oferit participanților informații despre categoriile de active pe care le gestionează și a modului de operare. Totodată, a detaliat elementele de noutate aduse de Directiva (UE) nr. 2024/1260 a Parlamentului European și a Consiliului privind recuperarea și confiscarea activelor, menționând că, în mare parte, multe dintre activitățile prezentate de aceasta au fost deja implementate la nivelul ANABI.
Grupul de lucru Recuperare creanțe a fost constituit în cadrul „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF)” din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Acesta este coordonat de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește, conform „Planului de acțiune al SNLAF”, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
Rețeaua de comunicare antifraudă SNLAF a decis crearea unui plan de comunicare pentru prevenirea fraudării fondurilor europene, conform obiectivului asumat în cadrul Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027, București, 22 octombrie 2024
În data de 22 octombrie, a avut loc a doua întâlnire a Rețelei de comunicare antifraudă SNLAF, în format on-line, organizată de Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF, în calitate de coordonator.
În cadrul reuniunii, DLAF a deschis discuțiile legate de realizarea unui Plan de comunicare comun, prin care să se stabilească o comunicare integrată a tuturor instituțiilor membre ale Rețelei de comunicare antifraudă SNLAF. Realizarea Planului de comunicare este prilejuită de adoptarea, în decembrie 2023, a „Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România 2023-2027” (SNLAF), care stabilește că unul dintre obiectivele principale îl reprezintă prevenirea fraudei cu fonduri europene. Comunicarea este implicată în realizarea acestui deziderat. Drept urmare, etapele de implementare au vizat crearea Rețelei de comunicare antifraudă SNLAF, la începutul anului 2024, din care fac parte specialiști în comunicare și PR din mai multe instituții publice, angajate în lupta împotriva fraudei cu fonduri europene și crearea de planuri de comunicare anuale. În această etapă, Rețeaua și-a asumat definitivarea, până la sfârșitul anului, a unui document comun strategic (public-țintă, mesaje, logo, canale de comunicare etc.) și a planului de acțiune pentru 2025.
Cu prilejul întâlnirii, DLAF a prezentat specialiștilor în comunicare modelul de bună practică al Rețelei comunicatorilor antifraudă (OAFCN), creată și coordonată de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Participanții au putut afla detalii despre istoricul funcționării Rețelei, despre fluxul de informații relevante care se realizează între instituțiile membre și despre campaniile de comunicare desfășurate de OLAF și instituțiile din Rețeaua OAFCN. Ca membru OAFCN, DLAF a subliniat buna colaborare dintre Departament și OLAF, așa cum a fost apreciată și în cadrul celei de-a 33-a reuniune a Rețelei comunicatorilor antifraudă OLAF-OAFCN (2-3 iulie 2024).
În calitate de invitat al reuniunii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a oferit detalii cu privire la strategia de comunicare, dedicată promovării și diseminării informațiilor despre programele finanțate din Politica de coeziune, pentru perioada de programare 2021-2027, realizată de minister. De asemenea, instituția a dat informații despre modalitatea în care funcționează Rețeaua națională a responsabililor pentru comunicarea programelor 2021-2027, pe care o coordonează.
Atât exemplul funcționării Rețelei OAFCN a OLAF, cât și modelul de colaborare în Rețeaua InformEU, creată de Comisia Europeană, din care face parte și MIPE și pe care a prezentat-o cu prilejul reuniunii, pot fi utile în realizarea unui plan strategic și de acțiune pentru Rețeaua de comunicare antifraudă SNLAF.
Background
Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF este coordonator național al comunicării şi diseminării informaţiilor referitoare la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
„Strategia națională de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, 2023-2027” oferă posibilitatea ca instituțiile publice românești să creeze un cadru comun strategic în lupta împotriva fraudei cu fonduri europene, pe mai multe domenii.
Întâlnirea membrilor „Rețelei art. 325 TFUE” – SNLAF 2023-2027, București, 7 octombrie 2024
În data de 7 octombrie, a avut loc, în format videoconferință, reuniunea membrilor „Rețelei art. 325 TFUE”. În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte de interes din „Raportul anual al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei 2023” (Raportul PIF 2023), „Raportul de activitate al Oficiului European de Luptă Antifraudă” aferent anului 2023, „Raportul Comisiei Europene privind statul de drept în Uniunea Europeană 2024” și rapoartele speciale publicate de Curtea de Conturi Europeană (ECA).
„Rețeaua art. 325 TFUE” a fost constituită în cadrul Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF) din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, este coordonată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și se reunește conform Planului de acțiune al SNLAF pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategie.
DLAF a organizat prima reuniune a grupurilor de lucru desemnate să realizeze Planul de Acțiune al Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023 – 2027, București, 17 aprilie 2024
Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a organizat miercuri, 17 aprilie, prima reuniune oficială a membrilor din cadrul rețelelor de lucru, desemnați cu realizarea planului de măsuri care vizează îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale de Luptă Antifraudă 2023-2027 (SNLAF).
Șeful DLAF, secretarul de stat Bogdan Ionuț DINȚOI a prezidat evenimentul și a punctat obiectivele generale ale Strategiei: prevenirea fraudei, detectarea fraudei, investigarea administrativă și urmărirea penală, recuperarea fondurilor și impunerea de sancțiuni. De asemenea, șeful DLAF a subliniat necesitatea demarării implementării Planului de acțiune, aferent Strategiei, de către fiecare dintre instituțiile participante, sub coordonarea DLAF și, implicit, importanța echipelor constitute în cadrul rețelelor de lucru.
Centrată pe ideea de prevenție, Strategia a fost inițiată de Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF și de Secretariatul General al Guvenului și elaborată de către Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF, în urma consultării cu instituțiile direct resposnsabile, reunite în cadrul rețelei SNLAF.
Strategia vizează consolidarea cadrului legal, prin actualizarea actelor normative incidente sau adoptarea de noi acte, întărirea capacităţii instituţionale, prin pregătirea profesională a personalului, prin comunicare interinstituţională şi schimb de informaţii constante.
Precizăm că DLAF acționează atât în calitatea sa de coordonator al implementării SNLAF, cât și în aceea de coordonator national antifraudă.
Documentul care conține Strategia Națională de Luptă Antifraudă 2023 – 2027 poate fi consultat, accesând următorul link: https://antifrauda.gov.ro/w/proiecte-in-dezbatere/.


